Aceasta complicatie duce deseori la invaliditate si chiar la deces. Neuropatia diabetica poate afecta fiecare portiune a sistemului nervos, mai rar creierul. Neuropatia poate afecta un nerv sau mai multi, in cazul acesta fiind vorba de polineuropatia diabetica. Aceasta se manifesta prin amorteli, parestezii (furnicaturi), hiperestezie severa (sensibilitate crescuta a receptorilor nervosi) si durere. Durerea poate fi intensa si deseori se accentueaza in timpul noptii.

O complicatie aparte a bolii diabetice o constituie ulcerele la nivelul picioarelor. Acestea se datoreaza distributiei anormale a presiunii cauzate de neuropatia diabetica. Evolutia infectiilor la diabetici este in general mai grava. Sunt intalnite infectii ale pielii, ale tractului urinar, ale aparatului respirator, infectii fungice (candidoza) etc. Specialistii atentioneaza in special cu privire la patru infectii cu gravitate deosebita, caracteristice pacientilor cu diabet: otita externa maligna, mucormicoza rinocerebrala (o infectie fungica), colecistita emfizematoasa si pielonefrita emfizematoasa.
Complicatiile tardive care interactioneaza cu tratamentul stomatologic sunt:
-vasculopatia diabetica aferenta tuturor modificarilor cardiace: ateroscleroza, boala ischemica, accident vascular, hipertensiune arterial, etc.
-neuropatia diabetica: nevralgii persistente de trigemen, etc.
-compromiterea apararii imunitare locale, cu aparitia frecventa de infectii oportuniste:candidoze, streptococii sau virale: herpes labial.
Aceste modificarii se prezinta si la nivelul structurii dentare, modificand raspunsul anumitor compunente la anumiti stimuli considerati normali. Spre exemplu, modificarile vasculare creste posibilitatea de aparitie a unor inflamatii pulpare, uneori conducand chiar la necroza pulpara.
La nivel parodontal, vasculopatia diabetica produce o forma de parodontopatie marginala cronica, care din nefericire nu prea raspunde la tratamentul local.
Asadar daca vom avea un pacient diabetic se vor lua cateva masuri de precautii:
-intotdeauna se va indica pacientului sa nu inceteze tratamentul bolii sistemice, indiferent ca este cazul unui tratament oral sau insulinic, fara acordul medicului nutritionist;
-se vor face programarile la inceputul zilei astfel incat sa nu interferam cu orarul insulinei si se vor face astfel incat pacientul sa nu trebuie sa astepte, stresul marind valorile glicemiei;
-intotdeauna sa manance inainte de a veni la programare, daca vor fii necesare extractii acestea se fac la jumatatea intervalului a doua mese consecutive;
-anesteziile se fac intotdeauna cu anestezice locale fara concentratii crescute de vasoconstrictor (1/200.000) atat pt a se evita complicatii acute ale boliilor cardiovasculare preexistente cat si pt a preveni necroza tesuturilor locale si ischemia filetelor nervoase;
-atunci cand este cazul unor manevre chirurgicale se vor lua masuri de precautii in privinta valorilor glicemiei (, precum se vor lua masurii de prevenire a unei infectii ulterioare prin antibioprofilaxie si antibiotic cu spectru larg 5-7 zile postextractional;
-nu se vor prelungi in nicun caz sedintele astfel incat sa interferam cu orarul de masa al pacientului;
-zaharul cubic sau solutia perfuzabila de glucoza vor fi la indemana pt a putea fi administrate prompt in cazul aparitiei semnelor de hipoglicemie (transpiratii reci, tremuraturi, pierderea constientei);
-obligatoriu pacientul va fi urmarit in timpul interventiei stomatologicice , precum si ulterior cam 15-30 min cat se realizeaza programarea urmatoarei sedinte,plata sau prescrierea unei retete de catre medicul stomatolog, iar cazul unor interventii de chirurgie controlul este si mai important pacientul fiind urmarit 7-10 zile atat de medicul stomatolog, cat si de cel nutritionist.
Pacientii diabeticii se impart in 3 categorii de risc in functie de cat de bine isi controleaza boala astfel avem:
-pacientii cu rare fenomene de hipoglicemie si cu putine complicatii diabetice, cu glicemia ajeun sub 200mg/dl, cu Hb A1c <7% - PACIENTII CARE-SI CONTROLEAZA FOARTE BINE BOALA, FARA RISC;
-pacientii cu fenomene de hipoglicemie ocazionale si cu cateva complicatii, glicemie ajeun sub 250 mg/dl, hb A1c intre 7-9% - PACIENTII DE RISC MEDIU;
-pacientii cu frecvente fenomene de hipoglicemie, multiple complicatii, glicemie ajeun peste 250 mg/dl, hb A1c >9% – PACIENTII DE RISC MAJOR, TREBUIE INTERNATII IN SPITAL.
In functie de clasele de risc, in stomatologie INTOTDEUNA SE VA ALEGE GRUPA DE PACIENTII FARA RISC, iar cei DE RISC MEDIU vor fii tratatii in sectiile de chirurgie omf, iar pt alte probleme stomatologice abia dupa ce isi controleaza functia metabolica.
In ceea ce priveste gama de tratamente stomatologice care se pot realize la astfel de pacientii, aceasta este una larga cu, conditia respectarii reguliilor de mai sus. Asadar se poate realiza orice
-interventie odontorestauratoare de tipul obturatiilor coronare (plombe),
-endodontice –extirpari (scoatere de nerv), obturatii de canal (plombe de canal), drenaj endodontic (in infectii);
-chirurgie –extractii, drenaje;
-implantologie- implante dentare, sinus lift (PACIENT OBLIGATORIU COMPENSAT);
-protetica-lucrari protetice fixe (punti), lucrari protetice mobile (proteze totale sau partiale, scheletate);
-parodontologie: chiuretaje radiculare, operatii cu lambou cu mentiunea ca problemele parodontale sunt datorate in principal bolii degenerative si aceste interventii doar imbunatatesc situatia nu o vindeca si nici nu ii stopeaza evolutia, defectele fiind unele structural datorate bolii diabetice in sine;
-profilaxie: detartraje si periaje profesionale, albiri.
Asadar pentru a trata corect si bine un pacient diabetic trebuie sa ne asiguram de doua lucruri ca, pacientul este compensat si toate reguliile necesare gestionarii lui sunt indeplinite.

Articol scris de: Dr. Violeta Andreescu

-diabet zaharat de tip 1 (diabetul insulin-dependent sau diabetul juvenil  – al copiilor si al adultilor tineri, reprezinta cam 5-10 % din cazuri);

-diabet zaharat de tip 2 (diabetul insulin-independent sau diabetul adultului, reprezinta cam 85-90 % dintre cazuri);

-diabetul gestational- reprezinta pana in 5% dintre cazuri.

Pe noi, ca stomatologi, ne intereseaza aceasta boala mai mult datorita sale complicatiilor comune  si in special cum ne afecteaza aceste complicatii in gestiunea pacientului. Pacientul diabetic este un pacient , de obicei, cu multe complicatii de aceea tratamentul stomatologic trebuie realizat in anumite conditii si luand anumite precautii pt a evita o agravare a starii pacientului. Exista complicatii acute ca: hipoglicemia cu coma hipoglicemica, cetoacidoza diabetica la diabeticii insulino-dependenti si coma noncetonica hiperosmolara, de obicei, la diabeticii non-insulino-dependenti. Cea mai frecventa complicatie acuta intalnita intr-un cabinet dentar fiind criza hipoglicemica, care daca nu este gestionata corespunzator poate conduce la o coma hipoglicemica.

Complicatiile tardive se manifesta la interval de 15-20 de ani dupa aparitia hiperglicemiei manifeste. Unii pacienti pot prezenta mai multe complicatii simultan.

Diabetul afecteaza intregul metabolism si, in lipsa tratamentului adecvat, duce in timp la aparitia unor complicatii serioase din cauza afectarii vaselor de sange de la nivelul inimii, creierului sau rinichilor. Diabetul netratat poate duce la orbire, suferinte ale nervilor, ulcere la nivelul picioarelor etc. La diabetici, ateroscleroza apare mai extinsa si mai devreme decat la populatia generala. Bolile cardiovasculare – cardiopatia ischemica, infarctul miocardic asimptomatic, accidentul vascular cerebral au o frecventa crescuta.
Retinopatia diabetica apare la aproximativ 85% dintre pacienti si este o cauza importanta a orbirii. Nefropatia diabetica este o boala care produce leziuni la nivelul vaselor sangvine ale rinichilor si afecteaza aproximativ 35% dintre pacientii cu diabet de tip 1.

Aceasta complicatie duce deseori la invaliditate si chiar la deces. Neuropatia diabetica poate afecta fiecare portiune a sistemului nervos, mai rar creierul. Neuropatia poate afecta un nerv sau mai multi, in cazul acesta fiind vorba de polineuropatia diabetica. Aceasta se manifesta prin amorteli, parestezii (furnicaturi), hiperestezie severa (sensibilitate crescuta a receptorilor nervosi) si durere. Durerea poate fi intensa si deseori se accentueaza in timpul noptii.

O complicatie aparte a bolii diabetice o constituie ulcerele la nivelul picioarelor. Acestea se datoreaza distributiei anormale a presiunii cauzate de neuropatia diabetica. Evolutia infectiilor la diabetici este in general mai grava. Sunt intalnite infectii ale pielii, ale tractului urinar, ale aparatului respirator, infectii fungice (candidoza) etc. Specialistii atentioneaza in special cu privire la patru infectii cu gravitate deosebita, caracteristice pacientilor cu diabet: otita externa maligna, mucormicoza rinocerebrala (o infectie fungica), colecistita emfizematoasa si pielonefrita emfizematoasa.

Complicatiile tardive care interactioneaza cu tratamentul stomatologic sunt:

-vasculopatia diabetica aferenta tuturor modificarilor cardiace: ateroscleroza, boala ischemica, accident vascular, hipertensiune arterial, etc.

-neuropatia diabetica: nevralgii persistente de trigemen, etc.

-compromiterea apararii imunitare locale, cu aparitia frecventa de infectii oportuniste:candidoze, streptococii sau virale: herpes labial.

Aceste modificarii se prezinta si la nivelul structurii dentare, modificand raspunsul anumitor compunente la anumiti stimuli considerati normali. Spre exemplu, modificarile vasculare creste posibilitatea de aparitie a unor inflamatii pulpare, uneori conducand chiar la necroza pulpara.

La nivel parodontal, vasculopatia diabetica produce o forma de parodontopatie marginala cronica, care din nefericire nu prea raspunde la tratamentul local.

Asadar daca vom avea un pacient diabetic se vor lua cateva masuri de precautii:

-intotdeauna se va indica pacientului sa nu inceteze tratamentul bolii sistemice, indiferent ca este cazul unui tratament oral sau insulinic, fara acordul medicului nutritionist;

-se vor face programarile la inceputul zilei astfel incat sa nu interferam cu orarul insulinei si se vor face astfel incat pacientul sa nu trebuie sa astepte, stresul marind valorile glicemiei;

-intotdeauna sa manance inainte de a veni la programare, daca vor fii necesare extractii acestea se fac la jumatatea intervalului a doua mese consecutive;

-anesteziile se fac intotdeauna cu anestezice locale fara concentratii crescute de vasoconstrictor (1/200.000) atat  pt a se evita complicatii acute ale boliilor cardiovasculare preexistente cat si pt a preveni necroza tesuturilor locale si ischemia filetelor nervoase;

-atunci cand este cazul unor manevre chirurgicale se vor lua masuri de precautii in privinta valorilor glicemiei (, precum se vor lua masurii de prevenire a unei infectii ulterioare prin antibioprofilaxie si antibiotic cu spectru larg 5-7 zile postextractional;

-nu se vor prelungi in nicun caz sedintele astfel incat sa interferam cu orarul de masa al pacientului;

-zaharul cubic sau solutia perfuzabila de glucoza vor fi la indemana pt a putea fi administrate prompt in cazul aparitiei semnelor de hipoglicemie (transpiratii reci, tremuraturi, pierderea constientei);

-obligatoriu pacientul va fi urmarit in timpul  interventiei stomatologicice , precum si ulterior cam 15-30 min cat se realizeaza programarea urmatoarei sedinte,plata sau prescrierea unei retete de catre medicul stomatolog, iar cazul unor interventii de chirurgie controlul este si mai important pacientul fiind urmarit 7-10 zile atat de medicul stomatolog, cat si de cel nutritionist.

Pacientii diabeticii se impart in 3 categorii de risc in functie de cat de bine  isi controleaza boala astfel avem:

-pacientii cu rare fenomene de hipoglicemie si cu putine complicatii diabetice, cu glicemia ajeun sub 200mg/dl, cu Hb A1c <7% – PACIENTII CARE-SI CONTROLEAZA FOARTE BINE BOALA, FARA RISC;

-pacientii cu fenomene de hipoglicemie ocazionale si cu cateva complicatii, glicemie ajeun sub 250 mg/dl, hb A1c intre 7-9% – PACIENTII DE RISC MEDIU;

-pacientii cu frecvente fenomene de hipoglicemie, multiple complicatii, glicemie ajeun peste 250 mg/dl, hb A1c >9% – PACIENTII DE RISC MAJOR, TREBUIE INTERNATII IN SPITAL.

In functie de clasele de risc, in stomatologie INTOTDEUNA SE VA ALEGE GRUPA DE PACIENTII FARA RISC, iar cei DE RISC MEDIU vor fii tratatii in sectiile de chirurgie omf, iar pt alte probleme stomatologice abia dupa ce isi controleaza functia metabolica.

In ceea ce priveste gama de tratamente stomatologice care se pot realize la astfel de pacientii, aceasta este una larga cu, conditia respectarii reguliilor de mai sus. Asadar se poate realiza orice

-interventie odontorestauratoare de tipul obturatiilor coronare (plombe),

-endodontice –extirpari (scoatere de nerv), obturatii de canal (plombe de canal), drenaj endodontic (in infectii);

-chirurgie –extractii, drenaje;

-implantologie- implante dentare, sinus lift (PACIENT OBLIGATORIU COMPENSAT);

-protetica-lucrari protetice fixe (punti), lucrari protetice mobile (proteze totale sau partiale, scheletate);

-parodontologie: chiuretaje radiculare, operatii cu lambou cu mentiunea ca problemele parodontale sunt datorate in principal bolii degenerative si aceste interventii doar imbunatatesc situatia nu o vindeca si nici nu ii stopeaza evolutia, defectele fiind unele structural datorate bolii diabetice in sine;

-profilaxie: detartraje si periaje profesionale, albiri.

Asadar pentru a trata corect si bine un pacient diabetic trebuie sa ne asiguram de doua lucruri ca, pacientul este compensat si toate reguliile necesare gestionarii lui sunt indeplinite.

Articol scris de: Dr. Violeta Andreescu

Inlay este o piesa de reconstructie, care poate reface 1-2 pereti ai unui dinte, unul lateral interdentar si unul ocluzal, este fabricat in laborator din materiale ce asigura aceeasi rezistenta cu tesutul dentar si aceeasi dilatare termica cu acesta, cu aceeasi culoare si aspect ca al dintelui pe care se aplica.

Un inlay dentar este mai mare decat o plomba obisnuita insa mai mic decat o coroana dentara.  Este aplicat si cimentat in cavitatea curatata in prealabil. Este similar cu o plomba, insa este pozitionat intre cuspizii

Onlayul reface, spre deosebire de inlay, si un perete lateral vestibular sau oral al dintelui acoperind astfel 2-3 maxim 4 din cei 5 pereti ai dintelui. Rezistenta mare face ca acesta sa fie ultima solutie inainte de coronare pentru un dinte vital.

Un onlay este mai mare decat un inlay si acopera mai multi cuspizi dentari, cunoscuta din acest motiv ca si sub denumirea de coroana partiala. In felul acesta, acopera mai mult din suprafata de ocluzie a dintelui, insa nu integral precum fac coroanele dentare.

Ele pot fi facute din metale nobile (Aur Platinat) sau ceramica.

Pentru a obtine o incrustatie sunt necesare doua sedinte de tratament. In prima sedinta, medicul pregateste cavitatea si ia amprenta pe care o trimite in laborator. Tehnicianul toarna modelul primit si modeleaza incrustatia.

Incrustatiile reprezinta alternativa mai buna a obturatiilor de compozit sau amalgam deoarece au o serie de avantaje fata de restauraile clasice:

-adaptare marginala superioara.

-refacerea perfecta a formei anatomice a dintelui prin modelarea in laborator.

-refacerea perfecta a puntelor de contact interdentar.

spre deosebire de obturatiile din amalgam si chiar cele metalice, nu coloreaza dintele.

-rezistenta la uzura superioara oricarui tip de obturatie.

-estetica deosebita in cazul incrustatiilor din ceramica.

-culoarea obtinuta nu se modifica, asa cum se intampla in cazul refacerii dintelui cu materiale compozite.

-in unele cazuri, incrustatia asigura protectia tesuturilor dentare ramase in urma indepartarii cariei.

-prin refacerea perfecta a conturului dintelui, incrustatia contribuie la intretinerea sanatatii gingiei.

-sacrificiul redus dentar, comparativ cu cel necesar pentru aplicarea unei plombe clasice din amalgam

Un articol scris de: Dr. Calin Cosmin

Ortodontia este ramura medicinii dentare ce se ocupa cu rezolvarea problemelor de malocluzie (inchiderea gurii) si malpozitie a dintilor (incorecta aliniere a dintilor) .

Majoritatea problemelor ce apar si trebuie tratate in rearanjarea dintilor sunt inghesuirile; la acestea se adauga rotatiile in ax fata de cel normal, dinti ectopici (in afara arcadei), dinti entopici (in spatele arcadei), etc. Daca aceste probleme nu sunt rezolvate la timp, in viitor va fi afectata sanatatea dintilor, a gingiilor si a articulatiei temporo-mandibulare; o masticatie deficitara va afecta tot sistemul digestiv ; prin urmare poate perturba intreg procesul de evolutie al unui individ. De aceste probleme se ocupa medicul stomatolog specializat in ortodontie. Insa si medicul dentist care intra in contact cu pacientii copii practica ortodontia interceptiva, deoarece majoritatea problemelor ortodontice pe care le are pacientul adolescent si adult au originea in prima copilarie.

Ortodontia interceptiva este la granita intre pedodontie si ortodontie. Aceasta disciplina vizeaza trei obiective:
- pastrarea spatiului in cazul pierderii premature a dintilor temporari (de lapte) ;
- indepartarea obiceiurilor orale vicioase;
- oprirea in evolutie a problemelor ortodontice.

Pentru realizarea acestor obiective sunt utilizate aparatele dentare. Acestea pot fi:
- aparate dentare mobile si mobilizabile;
- aparate dentare fixe metalice;
- aparate dentare fixe ceramice (sunt de culoare asemanatoare dintelui, fiind mai estetice) ;
- au aparut si aparate dentare fixe din aur sau argint fixate pe fata orala a dintilor (posterior), fiind mult mai estetice, deranjand foarte putin la vorbire.                                    Indicatiile de tratament prin mijloace mobile sau fixe se stabileste de catre ortodont, in functie de o serie de factori,cum ar fi varsta pacientului sau tipul de anomalie dentara, precum si riscul de recidiva.

Pacientul se prezinta la medicul ortodont deoarece este interesat de aspectul fizic, estetic, insa ortodontul se preocupa si de corectarea muscaturii si repozitionarea dintilor armonios pe arcada. Pacientii provin din categorii de varsta diferite: copii, adolescenti, tineri, chiar si adulti deoarece progresele in ortodontie sunt foarte mari si aparatele utilizate sunt din ce in ce mai estetice, mai putin vizibile.

Un articol scris de: Dr. Violeta Andreescu

Fumatul este un factor major de risc pentru parodontopatii (afectiuni ale tesuturilor de sustinere ale dintilor), afectand prevalenta, extinderea si severitatea acestor afectiuni. Cercetatori din America si Europa au concluzionat in urma unor studii efectuate ca exista o prevalenta de 1, 5 pana la 7, 3 ori mai mare a parodontopatiilor la fumatori fata de nefumatori, acestea fiind principala cauza a pierderii dintilor. De asemenea si numarul de ani in care persoana a fumat este un factor important ce determina pierderea dintilor, gravitatea cariilor coronare si de colet. Pierderea dintilor, avand o frecventa de 3 ori mai mare la fumatori decat la nefumatori, este asociata si cu inflamatia gingiilor (gingivita) datorita unei igiene orale precare asociata fumatului.
Implantul dentar este o piesa de metal, cel mai adesea un surub, care este plasat in osul maxilarului sau al mandibulei (in locul unei foste radacini dentare), pentru a ajuta la inlocuirea unuia sau mai multor dinti lipsa.
Implantul dentar este de fapt o radacina artificiala (titan) a unui dinte, ce prezinta un filet in interiorul caruia se va insuruba viitoarea constructie dentara (dintele propriu-zis) . Acesta este tratamentul preferat pentru dintii lipsa si asigura suport total sau partial pentru intreaga dantura. Plasarea se face dupa ce locul extractiei s-a vindecat sau, cateodata, imediat dupa extractie si consta intr-o mica interventie chirurgicala, nu foarte complicata (ca agresivitate, poate fi comparata cu o extractie) .

Implanturile dentare necesita aceeasi atentie si igiena orala precum dintii naturalii, incluzand atat periajul (corect), utilizarea atei dentare si controale medicale regulate.
La o luna de la insertia lucrarii protetice se realizeaza un control pentru a evalua starea tesuturilor si a implantului, apoi controalele periodice se vor efectua din 3 in 3 luni. Daca ingrijirile la domiciliul pacientului sunt adecvate si nu se remarca semne de boala periimplantara, dupa un an, controalele pot fi efectuate o data la 4 – 6 luni.
In principiu, controalele periodice se stabilesc in functie de necesitatile pacientului, urmarindu-se cantitatea de depozite moi si dure depuse, aspectul tesuturilor periimplantare, starea de sanatate a pacientului, aspectul lucrarii protetice pe implanturi.
Se vor testa ocluzia dentara, stabilitatea protezei dentare, stabilitatea bonturilor si a implantelor dentare.
Efectele fumatului asupra implantului dentar:
-afecteaza in mod negativ fluxul sangvin catre structurile osoase si tesuturile ce inconjoara dintii si gingiile.
-perturba buna functionare a circuitului sangvin..
- reducerea substantelor nutritive si minerale din tesuturi.
- incetineste vindecarea osoasa si a tesuturilor.
- reducerea densitatii oaselor si a calitatii structurale ale acestora.
-poate cauza pierderi de structuri osoase marginale in urma efectuarii implantului;
-creste incidenta inflamatiilor in zona implantului.
-afecteaza rata de succes a grefelor de os.

Se considera ca pentru fumatori, riscul de infectie in urma efectuarii interventiei chirurugicale este mai mare decat la nefumatori, iar vindecarea este mai lenta. Riscul ca acest implant sa nu isi dovedeasca durabilitatea si eficienta este mai mare, implantul fiind respins de organism. Astfel zambetul persoanei in cauza va fi evident afectat (inestetic) si poate exista o potentiala pierdere de os din structura de sustinere a dintilor.
Fumatul afecteaza in mod negativ fluxul sangvin catre structurile osoase si tesuturile ce inconjoara dintii si gingiile, ceea ce incetineste vindecarea osoasa. Deterioararea sau eventual caderea implanturilor dentare se datoreaza incapacitatii acestora de a se integra printre tesuturile osoase inconjuratoare.

Printre alte efecte ale fumatului sunt si reducerea densitatii oaselor si a calitatii structurale ale acestora. Fumatul este nociv in toate etapele de montare a implanturilor dentare: extractia dintelui sau pregatirea zonei pentru implant, realizarea interventiei chirurigicale si vindecarea tesuturilor.
Pentru o eficienta si durabilitate maxima a implanturilor dentare, trebuie inlaturat fumatul din obiceiurile de consum ale pacientului. In cazul in care pacientul nu se lasa de fumat (motive personale), se recomanda alte optiuni de tratament odontologic (restaurare protetica fixa, punte-care prezinta si acestea un risc mare de nereusita la fumatori) . De asemenea medicii stomatologi trebuie sa prezinte riscurile existente pacientului fumator inainte de efectuarea procedurii, subliniind importanta si necesitatea de a renunta la fumat, pentru garantia implantului si a igienei sale dentare.

Fumatul are o contributie ingrijoratoare si la nivelul complicatiilor ce pot aparea in cazul implanturilor dentare: poate cauza pierderi de structuri osoase marginale in urma efectuarii implantului, creste incidenta inflamatiilor in zona acestuia si afecteaza chiar si rata de succes al grefelor de os. Reusita implantului plasat in fistula odontala a unui fumator este de aproape 3 ori mai mica decat in cazul unui nefumator.

Vestea imbucuratoare insa, este faptul ca renuntand la acest viciu se pot reduce aceste efecte dezastruoase. Capacitatea de vindecare si fluxul sangvin revin usor la nivelul normal, iar cateva studii apreciaza ca aceste capacitati pot fi chiar recastigate integral dupa cativa ani de renuntare (cel putin 10 ani).

Un articol scris de: Dr.Cosmin Calin

Tulburãrile ATM constituie o subgrupã a sindroamelor dureroase orofaciale care intereseazã articulatia temporo-mandibularã, muschii masticatori si muschii gatului. Cele mai frecvente simptome ale tulburãrilor ATM sunt: durerea, limitarea sau mobilitatea asimetricã a mandibulei, anomalii ale ocluziei dentare si zgomote articulare. Durerea este localizatã in jurul oaselor maxilare, articulatiei temporomandibulare si/sau muschilor fetei, capului si gatului la care se pot asocia cefaleea, durerile auriculare, ameteli, tinnitus.

Debutul tulburãrilor ATM poate fi acut sau lent, insidios cu remisie completã, spontanã dupã care se pot sau nu croniciza, cu duratã de luni sau ani de zile. Formele cronice, ca orice alt sindrom dureros, se asociazã cu un complex de factori fizici, de comportament, psihologici si psihosociali.

Simptomele cele mai frecvente (50%) ale suferintei ATM sunt zgomotele in articulatie, devieri ale mandibulei la deschiderea arcadelor dentare.

Alte simptome sunt intalnite mai rar: limitarea deschiderii arcadelor dentare si modificãri ale ocluziei dentare care se intalnesc la mai putin de 5% de cazuri din populatie.

Tulburãrile ATM se produc mai ales la varsta adultã (intre 20 si 50 de ani) fiind mai frecvent intalnite la femei decat la bãrbati.

Tulburãrile ATM sunt plurifactoriale si asociate cu factori de dezvoltare ai ATM-ului. Astfel, s-au identificat factori: predispozanti, de initiere si de perpetuare. Oricare dintre acesti factori sau toti pot fi implicati in dezvoltarea ATM-ului, la anumiti pacienti. In plus, existã o multime de factori structurali, functionali si psihologici care pot predispune, sã initieze si sã perpetueze tulburãrile ATM.

Diagnostic

Se urmãreste separarea tulburãrilor ATM de alte cauze ale durerilor craniofaciale. In acest sens, sunt necesare un istoric coerent, o examinare clinicã si investigatii paraclinice corespunzãtoare : examinare Rx, CT, RMN, scintigrafie. Din istoric, se vor culege date complete privind durerea, antecedentele personale, familiale si psihosociale.

Examenul clinic include:

• palparea muschilor masticatori (m. maseter, m. temporal, m.m. pterigoidian intern si extern)
• palparea musculaturii cervicale
• examinarea miscãrilor mandibulei (inchidere-deschidere, de lateralitate, de protruzie)
• palparea si/sau ascultarea ATM
• examinarea cavitãtii orale: status dentar, ocluzie dentarã, glande salivare
• examenul clinic neurologic al n. trigemen
• status psihic

Tratament

Se va trece la o alimentatie de consistentã moale si se vor evita deschiderile exagerate ale arcadelor dentare (rasul, cãscatul). Se vor evita, de asemenea, rosul unghilor, guma de mestecat, scrasnitul din mãsele, inclestarea maxilarelor.

Cãldura (compresã caldã, sticlã umplutã cu apã caldã) este confortantã si reduce spasmul muscular. Uneori, se recomandã tratament fizioterapic cu unde ultrascurte (diatermia) sau ultrasunete.

Tratamentul medicamentos. In fazele acute se recomandã medicatie antiinflamatorie nesteroidianã. Un astfel de produs poate fi administrat 10-14 zile, in doze uzuale antiinflamatorii.

Miorelaxantele sunt larg utilizate, dar eficienta lor nu a fost incã doveditã si sunt contraindicate in boli cronice.

Antidepresivele sunt recomandate atunci cand este depistatã o cauzã psihologicã a tulburãrilor functionale ATM si, mai ales, cand disfunctia articularã se asociazã cu alte dureri musculare (cu alte localizãri) in cadrul altor semne sau simptome ale depresie.Inhibitori de serotoninã  au fost administrati in caz de bruxism.

Medicatia si dozele administrate trebuie individualizate in cazul fiecãrui pacient.

Terapia ocluzalã.

Existã o multime de gutiere interocluzale folosite in tratamentul tulburãrilor functionale ale ATM

Cele mai eficiente sunt gutierele acrilice care stabilizeazã ambele arcade dentare pe toatã suprafata si lungimea lor. Interferentele ocluzale sunt cauza primarã a durerilor musculare, iar indepãrtarea lor va ameliora suferinta muscularã. Deoarece disfunctiile ATM sunt plurifactoriale, numai terapia ocluzalã nu va remedia suferinta.

Influenta tulburãrilor ocluziei dentare, a pierderilor dentare (edentatiile) si a interferentelor ocluzale asupra functiei masticatorii nu este definitiv documentatã. Totusi, contactele dentare premature trebuie indepãrtate si edentatiile restaurate in efortul de imbunãtãtire a ocluziei dentare (de reabilitare) si a functiei masticatorii

Psihoterapia are o valoare cunoscutã in cazul tulburãrilor ATM si de cauzã psihologicã. Reducerea stresului poate fi un pas terapeutic important. Sunt folosite: tehnici de relaxare, terapia stresului, biofeed-back, terapia cognitivã si alte mijloace de studiu ale comportamentului. Cheia succesului este cooperarea dintre pacient si clinician.

Fizioterapia reconditioneazã si recupereazã aparatul muscular scheletal. Aceste tehnici se pot aplica muschilor masticatori, muschilor cervicali care sunt incriminati in tulburãrile functionale ATM.

Articulatie Temporo-Mandibulara sanatoasa.

Disc dislocat al Articulatiei Temporo-Mandibulare

Articulatie Temporo-Mandibulara deteriorata.

Un articol scris de: Dr.Elena Vasile

FRACTURA CORONARĂ A DINTELUI  EXTRAS

• se continuă extracţia resturilor radiculare.

FRACTURA RADICULARĂ A DINTELUI  EXTRAS

• accident frecvent care poate să apară chiar în cazul utilizării unei tehnici

chirurgicale corecte;

• finalizarea extracţiei cu separaţie radiculară şi/sau alveolotomie, în aceeaşi şedinţă sau

ulterior.

FRACTURA CORONARĂ A DINTELUI VECIN

• finalizarea îndepărtării dintelui de extras;
• restaurarea dintelui vecin fracturat, de către medicul dentist  .

LUXAŢIA DINTELUI VECIN

• luxaţii cu mobilitate redusă: nu necesită un tratament specific (eventual monitorizarea vitalităţii pulpare de către medicul dentist);
• luxaţie cu mobilitate mai mare / avulsie parţială: reducere în poziţie corectă şi imobilizare
  • este necesară monitorizarea vitalităţii pulpare, de către medicul dentist.
  • avulsii complete: se poate încerca replantarea imediată.

FRACTURA CORONARĂ A DINŢILOR ANTAGONIŞTI

• finalizarea extracţiei dintelui de extras
• restaurarea dintelui anatgonist fracturat, de către medicul dentist

EXTRACŢIA UNUI  ALT DINTE DECÂT A CELUI  DE EXTRAS

• se poate încerca replantarea imediată a dintelui extras accidental.

SMULGEREA SAU LEZAREA MUGURILOR DINŢILOR PERMANENŢI

• dacă s-a lezat numai sacul folicular şi/sau mugurele dintelui permanent: se va

practica sutura mucoasei supraiacente;

• dacă s-a produs smulgerea mugurelui dentar subiacent: acesta se va reintroduce

în alveolă şi se va practica sutura mucoasei supraiacente;

• în ambele cazuri dacă apare supuraţie: extracţia mugurelui dintelui respectiv.

II. LEZIUNI ALE PĂRŢILOR MOI PERIMAXILARE

PLĂGI GINGIVALE LINIARE

• excizia fragmentelor de mucoasă mici, devitale;
• dacă lambourile sunt viabile: se practică sutura plăgii.

PLĂGI ÎNTINSE CU DECOLĂRI OSOASE IMPORTANTE

• regularizarea marginilor osoase, excizia ţesuturilor moi devitale şi

repoziţionarea prin sutură a părţilor moi

• dacă nu este posibilă reacoperirea, vindecarea se obţine per secundam.

PLĂGI ALE MUCOASEI PALATINE

• dacă se produce lezarea arterei palatine: ligatura vasului distal de plagă.

PLĂGI ALE LIMBII

• pentru  controlul hemoragiei este necesară sutura în masă a plăgii;
• în cazul apariţiei hematoamelor disecante de limbă: transport de urgenţă în

Secţie/Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

PLĂGI ALE PLANŞEULUI BUCAL

• în cazul apariţiei hematoamelor disecante de planşeu: transport de urgenţă în

Secţie/Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

III. LEZIUNI OSOASE

FRACTURA CORTICALEI ALVEOLARE

• fragmentul osos nu este deperiostat: se repoziţionează fragmentul osos şi se

suturează plaga.

• fractură completă de proces alveolar cu fragmentul osos detaşat de periost:

îndepărtarea fragmentului osos, regularizarea marginilor osoase şi sutura plăgii

FRACTURA TUBEROZITĂŢII MAXILARE

• fragmentul osos rămâne ataşat de periost: se repoziţionează şi se suturează plaga
• tuberozitate mobilă împreună cu dintele îndepărtat:
• dacă dintele şi ţesutul osos formează corp comun:
• se poate tenta reataşarea tuberozităţii împreună cu dintele de extras
• monitorizare timp de 6-8 săptămâni
• extracţia prin alveolotomie a dintelui de extras
• dacă tuberozitatea maxilară este complet detaşată şi separată de periost:
• se îndepărtează şi se închide defectul prin sutura mucoasei.
• dacă se constată prezenţa comunicării oro-sinusale, atitudinea terapeutică va fi specifică acestui accident.

FRACTURA MANDIBULEI

• se finalizează extracţia dentară, dacă este posibil şi dacă această manevră nu măreşte decalajul între capetele osoase
• se practică imobilizarea provizorie de urgenţă a fracturii, dacă există condiţii tehnico-materiale şi condiţiile locale ale traumei o permit şi se transferă de urgenţă pacientul pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

IV. ACCIDENTE SINUSALE

Constau în:

• deschiderea sinusului maxilar după extracţia completă a dintelui
• împingerea rădăcinilor sub mucoasa sinusală
• comunicarea oro-sinuzală cu împingerea rădăcinilor în plină cavitate sinusală.

Tratamentul accidentelor sinusale este descris în capitolul ”Afecţiuni de origine dentară ale sinusului maxilar”.

V. ÎMPINGEREA DINŢILOR ÎN SPAŢIILE PERIMAXILARE

·         se transferă pacientul pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

VI. LEZIUNI NERVOASE

• în general apar după extracţiile dinţilor arcadei inferioare, intersând nervii: alveolar inferior, mentonier, lingual;
• tratamentul este nespecific neurotrofic, fiind recomandabil consultul interdisciplinar cu chirurgul Oro-Maxilo-Facial şi medicul neurolog.

VI. LUXAŢIA ATM

• finalizarea extracţiei, dacă este posibil;
• se poate încerca reducerea prin metode nechirurgicale a luxaţiei şi imobilizare provizorie; dacă reducere nu este posibilă se transferă pacientul pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

ALTE ACCIDENTE

Aspirarea unor fragmente dentare sau osoase

• transferul pacientului în serviciile specializate de bronhologie.

Fracturarea unor instrumente

• dacă porţiunea fracturată este vizibilă la examenul clinic se poate încerca îndepărtarea corpului străin;
• dacă porţiunea fracturată nu este vizibilă la examenul clinic: transferul pacientului pentru tratament de specialitate în Secţie / Compartiment de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.

Un articol scris de: Dr. Andreescu Violeta

Imobilizarea dinţilor paradontoţiei constituie un mijloc terapeutic de echilibrare functională în cadrul tratamentului complex al paradontopatiilor.

Atunci când, după efectuarea tratamentului paradontal convenţional, se obţine vindecarea leziunilor, dar dinţii prezintă o implantaţie insuficientă, sau prezintă un oarecare grad de mobilitate reziduală, se recomandă imobilizarea acestora printr-un sistem rigid de solidalizare.

Reechilibrarea funcţională prin imobilizare rezultă din consolidarea dinţilor existenţi într-un monobloc pluridentar, pluriradicular. Se creează condiţii de stabilitate şi rezistenţă a dinţilor mobili faţă de forţele transversale care, în condiţiile îmbolnăvirii paradonţiului de susţinere, au un rol traumatizant, patogen asupra acestuia.

Imobilizarea poate fi făcută de tip provizoriu, până la definitivarea proceselor de vindecare ale paradonţiului profound sau definitivă. În formele avansate de îmbolnăvire, la care suportul parodontal este insuficient, deoarece acţionează şi după vindecare ocluzia traumatică secundară, se impune imobilizarea definitivă.

Imobilizarea restabileşte şi potenţiază capacitatea funcţională a dinţilor, eliminând ocluzia traumatică secundară.

Dispozitivele de imobilizare sunt denumite şine de imobilizare. Ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

-    să asigure o imobilizare bună a dinţilor;

-         să necesite manopere cât mai puţine şi sacrificiu de ţesuturi dentare cât mai redus;

-         să fie cât mai fizionomice, neacoperind feţele vizibile ale dinţilor;

-         să lase libere spaţiile interdentare, pentru a nu interfera cu măsurile igienice.

Imobilizarea definitivă se poate realiza în cabinet, fără ajutorul laboratorului, prin sisteme mai simple, sau cu ajutorul acestora prin tehnici mai laborioase.

Imoblizarea definitiva poate fi de mai multe feluri,dupa cum urmeza:

-         imobilizări intracoronare cu armătură metalică şi materiale fizionomice

-         imobilizare prin mijloace fixe, realizate cu concursul laboratorului de tehnică dentară: sinele fixe se compun din coroane parţiale, incrustaţii coroane metalice, incrustţii cu pivot radicular sau parapulpar sudate între ele şi cimentate pe grupuri de dinţi pe care trebuie să-i imobilizeze. Aceste şine realizează o imobilizare şi o restabilire impecabilă, îndeplinind totodată şi condiţiile fizionomice la dinţii vizibili.

-         imobilizarea permanentă prin mijloace mobile: sinele mobile, deşi nu asigură o imobilizare ideală, sunt larg utilizate datorită facilităţii în execuţie şi costului redus

În accepţiunea curentă, sistemele de imobilizare curentă trebuie să posede calităţi deosebite de rezistenţă în timp, de eficienţă în imobilizare.În acest scop se confecţionează, prin tehnici mai dificile şi cu materiale mai rezistente, de bună calitate, sisteme permanente de imobilizare, cu ajutorul laboratorului.

Imobilizarea dinţilor parodontoţiei, ca unică metodă de tratament, deşi poate reduce temporar mobilitatea dinţilor, nu opreşte procesul evolutiv al bolii parodontale.

Imobilizarea realizează prin metode de angrenare rigidă, după criterii clinice şi radiologice legate de stadiul bolii parodontale, vârstă, starea generală a bolnavului şi asociată unui tratament complex medicamentos,local şi general, chirurgical şi de echilibrare funcţională, constituie o terapie raţională de care pot beneficia mulţi bolnavi paradontopaţi.

În aceste condiţii, evoluţia bolii parodontale poate fi oprită, perspectiva edentaţiei înlăturată, obţinându-se condiţii favorabile de recuperare funcţională şi biologică.

Un articol scris de: Dr.Calin Cosmin

Metodele suplimentare de igiena orala sunt  ata dentara(dental-floss), apa de gura, stimulatoarele gingivale (periutele interdentare), dusul bucal(irigatorul bucal).

ATA DENTARA(dental floss):

* Se foloseste pentru a curata spatiile inaccesibile periutei dentare, asa numitele spatii interdentare (spatiile dintre dintii);

* Ele pot fi impregnate sau nu cu ceara, cele ceruite sunt mai utile atunci cand exista contacte interdentare foarte stranse;

* Rezultatele obtinute prin combinarea acestui tip de curatire cu , curatirea clasica cu periuta dentara, sunt aproape excelente;

* Se folosesc simplu, astfel: se rupe o bucata de ata cam de aproximativ 10-15 cm, aceasta se infasoara pe degete (index sau medius) lasandu-se o bucata libera intre cele doua degete, portiunea libera se trece incet peste punctul de contact, evitandu-se o lezare a gingiei. O data trecut punctul de contact, se vor realiza miscari de curatire a spatiului interdentar, miscari orizontale combinate cu cele verticale de tractiune si indepartare a resturilor alimentare.

Figură 1-tehnica folosirii atei dentare

* Ata dentara (dental-floss) este indicata in cazul incongruentelor dentoalveolare cu inghesuire (dinti inghesuiti), dar si-n cazul unei dentitii normale.

APA DE GURA:

*  Se foloseste ca o metoda auxiliara periajului dentar, apa de gura improspateaza respiratia si are efecte antiseptice si bacteriostatice asupra placii bacteriene;

* Exista mai multe tipuri de ape de gura in functia de substanta activa continuta de acesta, cea mai frecventa substanta activa este clorhexidina;

* Apa de gura este indicata a se folosi la finalul periajului, astfel ajutand la indepartarea resturilor ramase. Se recomanda cu strictete in cazurile boliilor parodontale.

Figură 2- apa de gura

STIMULATOARELE GINGIVALE(PERIUTELE INTERDENTARE):

* Sunt niste periute menite a curata si stimula parodontiul interdentar;

Figură 3-periute interdentare

* se recomanda de obicei in cazul lucrarilor protetice (a puntilor dentare) pentru a se curata dintii intermediari (dinti falsi) si in cazul incongruentelor dentare cu spatiere (dinti cu spatii intre ei).

Figură 4-tehnica folosirii periutelor interdentare

DUSUL BUCAL (IRIGATORUL BUCAL):

* este un instrument asemanator unui dus, care injecteaza apa sau apa de gura avand astfel un efect de curatare sporit;

Figură 5- irigator bucal

* acest instrument este indicat in cazul purtatorilor de brackets-uri (aparate dentare fixe), a pacientilor cu disabilitati, a pacientilor purtatori de lucrari dentare, precum si a pacientilor preocupati de igiena lor orala.

Un articol scris de: Dr. Andreescu Violeta

Etapele extractiei de nerv

Primul pas in acest proces este sa iti faci o radiografie dentara pentru a vedea forma radacinilor dintelui si pentru a determina daca  sunt semne de infectii ale osului pe care este sustinut dintele. Apoi, medicul tau dentist va folosi anestezia locala. Aceasta din urma nu este necesara mereu, mai ales daca nervul dintelui este mort, insa, majoritatea medicilor dentisti folosesc anestezia dentara pentru ca pacientul sa fie mai relaxat in timpul procedurii.

Apoi, pentru a mentine zona uscata si fara saliva in timpul tratamentului, dentistul tau iti va plasa o folie de plastic(diga)in jurul dintelui, special conceputa in acest sens.

O cale de acces catre dintele tau se va face cu ajutorul frezei dentare. Pulpa impreuna cu bacteriile, precum si tesutul nervos distrus vor fi indepartate. Pe toata lungimea canalului, medicul dentist va introduce niste ace subtiri pentru a curata dintele de toate bacteriile. Apa si hipoclorit de sodiu sunt folosite des pentru a igieniza zona dintelui pe care se lucreaza.

Odata ce dintele este curatat, este sigilat. Unii medici dentisti prefera sa astepte o saptamana pana sa aplice plomba finala pe dintele care a fost curatat in prealabil. De exemplu, daca dinte a avut o infectie, medicul dentist aplica un medicament in interiorul dintelui. Altii prefera sa aplice plomba imediat dupa ce dintele este curatat.

La urmatoarea intalnire cu medicul dentist se aplica plomba finala.

Cat de dureroasa este extractia unui nerv?

      Extirparea nervului este cunoscuta ca fiind dureroasa. Insa, majoritatea oamenilor spun ca procedura in sine nu este mai dureroasa decat cea de plombare a dintilor.

La ce trebuie sa ma astept dupa extractia nervului?

Dupa cateva zile de la procedura, dintele poate manifesta o oarecare sensibilitate din cauza inflamarii tesutului, mai ales daca inainte pacientul acuza dureri sau tesutul dintelui era infectat. Aceasta sensibilitate a dintilor sau discomfort in primele zile dupa interventie poatefi controlata cu pastile din categoria analgezicelor sau antiinflamatoarelor. Majoritatea pacientilor se intorc la activitatile lor inca de a doua zi.

Pana cand procedura de obturatie de canal este complet finalizata si pana plomba definitiva va fi aplicata, este bine sa eviti sa folosesti dintele reparat in procesul de mestecare. Acest lucru ajuta la evitarea recontaminarii interiorului dintelui  si previne dintele fragil sa se rupa inainte ca acesta sa fie total restaurat.

Nu uita de ingrijirea dintilor tai. Spala-te pe dinti si foloseste ata dentara si apa de gura cat de des poti si viziteaza-ti medicul dentist la intervalele stabilite.

Complicatiile unei extractii de nerv

In ciuda tuturor eforturilor medicului dentist de a curata si sigila dintele afectat, noi infectii pot aparea in cazul unei obturatii de canal.

Motivele sunt:

- existenta a mai multor canale de curatat (lasarea unuia necuratat)
- aplicarea tratamentului dentar neadecvat care permite bacteriei sa contamineze zona
-fractura plombei in timp, permitand bacteriei sa recontamineze dintele

Alternativa la extractia de nerv

Salvarea dintelui natural este cea mai buna optiune.  Dintele tau natural iti permite sa consumi o varietate de hrana pentru nutritia ta zilnica.

Singura alternativa la obturatia de canal este sa ai dintele extras si inlocuirea lui cu o punte dentara sau un implant. Aceste alternative nu doar ca sunt mai scumpe decat o procedura de obturatie de canal dar si necesita un timp mai indelungat de tratament si alte proceduri.

 Articol scris de:   Dr.Adrian Vochin